Ce înseamnă bătrânii noștri astăzi? Ce ar trebui să însemne? Dacă am realiza cât de important este trecutul pentru un viitor prosper i-am respecta mai mult?
Uitarea face parte din viața fiecăruia, însă cât avem dreptul să uităm? De ce preferăm victimizarea în schimbul asumării unor experiențe trăite, fie acestea și nefericite? Ne permite oare Uitarea să pășim în Viitor? Avem oare dreptul să uităm?
De ce încercăm întodeuna să ascundem că ”suntem în budă”? De ce am încetat să împărtășim până și experiențele plăcute? Când am devenit atât de egoiști?
Trecutul poporului român este fără îndoială unul nefericit, dar oare nu asumarea acestui trecut, asumarea greșelilor din trecut ne poate salva de un prezent la fel sau poate și mai incert și nelăudabil? Nu asumarea greșelilor și mai întâi de toate cunoașterea lor ne poate ajuta să pășim mai încrezători în viitorul ce ne apare în față? Acceptarea trecutului este un pas spre vindecare. Împărtășirea experiențelor din trecut împiedică repetarea acelorași greșeli. Uitarea istoriei, fie ea personală, fie colectivă, duce inevitabil la involuție.
De ce nu mai avem răbdare să ne ascultăm bătrânii? De ce nu îi privim ca pe niște enciclopedii vii ce vin din trecutul pe care unii dintre noi nu l-am trăit? De unde vine dezinteresul acesta pentru tot ce înseamnă istorie, fie vorba și de istoria recentă? Nu e vorba aici de istorie în sens general, ci de suma experiențelor trăite de ai noștri, de ai lor și unele trăite chiar de noi.
Haideți să privim spre trecut, spre batrânii noștri care ne creează legătura cu acesta, să ne asumăm greșelile, experiențele, să le recunoaștem ca făcând parte din viața noastră...pentru a fi pregătiți pentru viitorul ce vine în grabă și el și pentru a-l înțelege!
R.C.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu